Caldura este coplesitoare. Casele sunt niste inchisori comode din beton supraincalzit. Oamenii de afara, doar miraje plutitoare care dispar in umbra orasului. Pamantul emana caldura. Apa emana caldura. Aerul ne invadeaza plamanii si ne sufoca in timp ce apa curge in siroaie pe corpurile noastre sarate.
Simt cum asfaltul mi se topeste sub talpi si eu ma topesc la randu-mi in asfalt. Totul in jur este asfalt. Simt cum totul se topeste si dispare. Totul devine ciment. Un caine letargic ma latra, insa nu se misca: se lasa inclus in asfaltul ce il inconjoara.
Totul devine asfalt. Si lumea nu realizeaza. Peretii murdari ai blocurilor se ridica din ce in ce mai sus deasupra capetelor noastre, acopera cerul albastru care nu are nicio urma de nori. Cerul este ultima scapare, dar nici macar el nu mai ajuta. Nu mai ploua, nu mai bate vantul. Totul devine asfalt.
